Cinematografele din Constanţa au fost nevoite să suplimenteze sălile în care este difuzat, datorită numărului mare de cereri de bilete, astfel că la premiera de gală au asistat aproape o mie de persoane.

Premiera de gală a filmului „Nu sunt faimos, dar sunt aromân” a avut loc vineri seară, la Constanţa, după ce cu o zi înainte un eveniment similat a avut loc în Bucureşti. Cele două cinematografe din Constanţa au fost nevoite să suplimenteze sălile în care este difuzat, datorită numărului mare de cereri de bilete, astfel că la premiera de gală au asistat aproape o mie de persoane. „Filmul acesta este efortul, dorinţa şi împlinirea unui vis al multor aromâni, nu numai de ieri, nu numai de azi, ci cred eu dintotdeauna, de la fraţii Manakia şi până acum, cred că au fost mulţi care s-au gândit că ar trebui să facem un film în aromână. Tradiţia se reînnoadă după 100 de ani”, a declarat Toma Enache, înainte de proiecţia filmului. ”Nu puteam să facem acest film mai bine decât l-am făcut. Am dat tot ce am putut”, a mai spus regizorul, după premiera din Constanţa. În opinia sa, filmul este un tribut şi pentru cei mulţi care au murit pentru aromână, pentru cei care nu mai sunt acum în viaţă să vadă primul film în aromână. ”Pentru noi este extrem de emoţionant, niciodată nu am fost atât de emoţionat ca în această seară, indiferent de spectacolele pe care le-am avut, nu sunt un om care are emoţii sau care se emoţionează uşor, dar tot ce mi-aş dori este ca povestea noastră să ajungă în sufletul celor pentru care noi am gândit-o şi am clădit la ea mai bine de 10 ani şi m-am bucurat cu fiecare rând pe care îl scriam”, a declarat Toma Enache. Filmul este difuzat şi săptămâna viitoare în zeci de cinematografe din ţară, cu subtitrare în limba română.

Citește restul articolului aici.